au murit piersicul părul şi caisul
bunica a chemat nebunul satului să-i taie
el e singurul care poate să plângă
a venit ţiganul cu fier vechi şi i-a cumpărat
eu eram slab şi nu făceam prea multe parale
bunica a râs ţiganul a râs calul a râs
(sau la el era de la zăbală
noi aveam liber de la dumnezeu în ziua aia
când eu m-aş fi vândut bucuros)
adunam sâmburii de caise îi intindeam la soare
le mâncam miezul ritualul meu de mumificare
păcat că nu există curse spre copilărie
de data asta aş fi compostat
cineva mi-a aplicat, pornind de la acest poem, o etichetă care-mi gâdilă vanitatea şi azi. “firescul în inconfundabila lui profunzime”.
