nu erau decât el şi El plus ţăranii
ţăranii ăia de-i puneau la rană
copacii când cădeau în genunchi
unul le lua feciorii
şi-i făcea apostoli
altul le lua fiicele
şi le făcea fericite
unul cu minunile
altul cu poezia
se plimbau din sat în sat
vânzând oale în care-şi ţineau oamenii
iubirile calde
mai făceau un ban
să-şi cumpere locul în rai
până ieri când ţăranii
au ieşit cu coasele după monştrii
de le furau feciorii şi fiicele
şi s-au trezit el şi El
unul a zis “fugi doamne
că-i abat eu de la tine!”
altul a răspuns “fug marine
dar unde să mă duc?”
ăsta de-i zicea marin
a rămas printre oameni
ăla de-i zicea marin doamne
a rămas singur
că furase chimirul cu bani
şi-şi cumpărase locul în rai
de atunci a mai făcut o minune
a trimis un fir de păianjen
să se urce poezia pe el
ea a rămas
şi-o pun ţăranii
(ăia de-i pun la rană
copacii când cad în genunchi)
pe suflet
când se taie în coase
