mai acum vreo trei luni am fost la fotbal, că am zis ca sărbătorile să mă prindă suplu, să am unde să înghesui sarmale, caltaboş, cârnaţi, şi tot ce nu obişnuiesc să mănânc de crăciun şi alte festivităţi. asta mai ales că am 70 de kile cu tot cu vorbele pe care le scriu aci, pe blog. şi să vezi ce mi se întâmplă acolo… după obişnuitele fiţe (că doar de asta ne ducem, noi, bărbaţii cu creierul cât o nucă, la fotbal, să facem fiţe şi să câştigăm un joc la care ar trebui să ne amuzăm), deci, cum spuneam, după ce am crezut că mi s-a dus smalţul dinţilor de încrâncenat ce eram, m-am sprijinit, după o cursă vijelioasă, de ziceai că-s la animal planet şi mă întrec cu ghepardul, de un gard. fără să văd, că aşa se întâmplă majoritatea lucrurilor din viaţa mea, fără să le văd, şi apoi îmi fac cu mâna din cine ştie ce autobuz, mi-am rupt un tendon de la deget (vezi ilustrata). de abia când am pus mâna pe o minge, ca să execut magistral un penalty (deja mă imaginam pe nou camp), am simţit că are o gâlmă balonu’. mă uit, nimic. mai pipăi odată mingea, că aşa se face, nu? tot gâlmă. şi apoi observ cum verighetarul meu de la mâna dreaptă are o mică deformaţie, egală cu cea de la coloana mea. hopa…
şi, că aici vine şpilul, primul gând, da’ primu’, care-mi vine în minte e următorul: cum îmi voi mângâia iubita pe obraji şi pe gât, având în vedere mica diformitate? adică nu mă gândesc ca omu’ dacă mă doare, dacă se mai repară, nu sun la salvare, nu cer nici măcar o eliminare a gardului, ci mă gândesc la armonia ruptă (!). degetul meu n-o să mai fie în stare să alunece la fel de graţios, sau măcar să nu pară bădăran, pe derdeluşul cefei ei. de atunci am purtat o atelă vreo trei săptămâni şi degetul a căpătat o formă acceptabilă pentru simţul meu estetic. eu însă continui să mă surprind gândindu-mă la ce a fost în capul meu în acel moment. eu cred că eram în stare de şoc. voi?
imi pare rau de micul incident, bine ca nu s-a lasat cu vreo mana rupta sau altceva. Nu, nu cred ca erai in stare de soc, erai mai constient ca niciodata
, putin poate ingrijorat de reactia iubitei tale.
Adevarul este ca am un gram de curiozitate referitor la reactia iubitei tale si anume ce ti-a marturisit atunci cand i-ai spus cele intamplate, oare te-a considerat inconstient ca nu ai avut o reactie “ca tot omul” ?
Degetul cum este acum?
pai nu inteleg. de ce as fi fost ingrijorat de reactia ei, ca doar eu imi rupsesem tendonul? sincer sa fiu, nu prea imi mai aduc aminte exact de ce a spus, dar pare-mi-se ca a fost putin surprinsa si impresionata. atata vreme cat m-am gandit la ce m-am gandit, era mai greu sa ma considere “inconstient”, nu?
degetul este mult mai drept acum, multumesc de intrebare
Ehm, eu cred ca erai in stare de soc. In starea de soc ne gindim la niste detalii lipsite de logica
Unul ar fi asta
N-am auzit pina acuma pe cineva sa fi obiectat la anumite malformatii (minore) cind e vorba de primit vreo tandrete! In afara de asta, faza cu armonia diformitatea si esteticul sint niste chestii relative subiective si ah femeile sint chiar sensibile la durerea cuiva care le mingiie hahah !
suzi, pai tocmai ca avea logica ce gandeam eu atunci. sigur, o logica usor contorsionata, dar logica
adica vrei sa spui ca devenisem si o victima care avea nevoie de ingrijire si atentie? inseamna ca e mult mai simplu decat pe vremuri, cand trebuia sa vii taiat serios de sabii ca sa ai parte de oblojirea iubitei care te astepta spaland rufele in rau. daca asa sunt toate femeile, atunci imi programez un nou meci si intru cu… (cu piciorul nu, ca nu ma pot deplasa, cu capul nu, ca poate nu ma mai ridic, cu umarul nu, ca o sa tip la fiecare frana pusa de soferii de pe 385…hmmm) degetele de la mana stanga in gard. poate, poate, mai am parte de unele mici gesturi de tandrete si poate devin, asa, un pic, si un mic “erou”
Hahah, ah nu stiu … adevaru e ca nu mai sint acuma barbati adevarati, ca pe vremuri, ce sa mai… trebuie noi femeile sa ne adaptam la vremuri
da, desigur. că de la penelopa încoace, asta faceţi, vă adaptaţi din plin la noile vremuri