hmm, mă înham la o treabă dificilă. cum să vă vorbesc despre un film, să-l dezosez, şi totuşi să nu vă fur eventuala dorinţă de a-l privi virgini măcar dintr-un punct de vedere. şi cum nu este cea mai grea treabă la care sunt înhămat, fie şi numai din pricina simplului fapt că respir, îmi [...]
Arhiva pentru februarie, 2008
into the wild devenim oameni?
Postat în filme alb-negru în februarie 26, 2008 | Lasă un comentariu »
nu ştiu pentru cine…
Postat în Vechituri din podu' palmei în februarie 26, 2008 | 3 Comentarii »
“nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu pentru ce scriu. scriu ca să mă justific. în ochii cui? am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de o mai spune odată: în ochii copilului care am fost” (bernanos)
e greu să scrii despre cineva pe care nu-l cunoşti, doar uitându-te la o fotografie. şi totuşi, uitaţi-vă la el. [...]
marin doamne
Postat în versuri desperecheate în februarie 25, 2008 | Lasă un comentariu »
nu erau decât el şi El plus ţăranii
ţăranii ăia de-i puneau la rană
copacii când cădeau în genunchi
unul le lua feciorii
şi-i făcea apostoli
altul le lua fiicele
şi le făcea fericite
unul cu minunile
altul cu poezia
se plimbau din sat în sat
vânzând oale în care-şi ţineau oamenii
iubirile calde
mai făceau un ban
să-şi cumpere locul în rai
până ieri când ţăranii
au ieşit cu [...]
piersic păr cais
Postat în versuri desperecheate în februarie 25, 2008 | Lasă un comentariu »
au murit piersicul părul şi caisul
bunica a chemat nebunul satului să-i taie
el e singurul care poate să plângă
a venit ţiganul cu fier vechi şi i-a cumpărat
eu eram slab şi nu făceam prea multe parale
bunica a râs ţiganul a râs calul a râs
(sau la el era de la zăbală
noi aveam liber de la dumnezeu în ziua [...]
cu bocancii pe olimp
Postat în sportu' ca idee în februarie 24, 2008 | Lasă un comentariu »
scrisoare de la un grec: “am fost între ei. am fost unul dintre cei care au împărţit bucuria trasă într-un milion de exemplare. am vrut să ajung în portugalia, să fiu acolo când tensiunea trăia ca un brici speranţele lui scolari şi când neputinţa lovea surd ochii lui figo. ecranul televizorului se dilata la contraatacurile [...]
dumnezeu construieşte munţi
Postat în sportu' ca idee în februarie 20, 2008 | 2 Comentarii »
a murit Pantani. niciodată nu am înţeles cum doar trei cuvinte pot anunţa dispariţia unui univers. de asta le-am şi scris, pentru a nu vorbi despre pantani ca şi cum ar mai respira încă. cu toate că el mai trăieşte pentru noi, cei care l-am descoperit când încă îl mai plângeam pe marele indurain, chiar [...]
valsând pe ritm de tendon
Postat în cuvinte mari-om mic în februarie 20, 2008 | 6 Comentarii »
mai acum vreo trei luni am fost la fotbal, că am zis ca sărbătorile să mă prindă suplu, să am unde să înghesui sarmale, caltaboş, cârnaţi, şi tot ce nu obişnuiesc să mănânc de crăciun şi alte festivităţi. asta mai ales că am 70 de kile cu tot cu vorbele pe care le scriu aci, [...]
cu faţa-n spate
Postat în pictura afumata în februarie 17, 2008 | 2 Comentarii »
instrucţiuni imperios necesare: scrolaţi (sună sinistru) până daţi de fundul apei (textului), zăboviţi acolo muuult uitându-vă la tablou, şi fix când simţiţi că vă înecaţi, reveniţi la suprafaţă.
magritte. belgian, suprarealist, aproape genial… (scuzaţi verdictele, doar primele două sunt de băgat mâna în foc pentru ele). not to be reproduced, adică titlul tabloului cu pricina, e [...]
Alergătorul cu destinaţia la ciorap
Postat în cuvinte mari-om mic în februarie 16, 2008 | 2 Comentarii »
pheidippides (phidippides sau philippides) = un soldat-sol grec, de profesie “alergător”, cel care, după bătălia de la marathon, a alergat 42 (după alţii 40) de kilometri până în atena, acolo unde a rostit celebra “(nenikékamen, “am învins!”) şi a căzut mort. mai alergase încă 240 de kilometri în 2 zile, atunci când atenienii îl trimiseseră [...]
Vânătorul de riduri
Postat în pictura afumata în februarie 15, 2008 | 14 Comentarii »
În acest imaginar portret al lui Aristotel, filosoful grec îşi odihneşte mîna, şi reflectează totodată, pe un bust al lui Homer, marele istoric şi poet. Un medalion înfăţişându-l pe Alexandru cel Mare, al cărui tutore era Aristotel, atîrnă de lanţul de aur. Decoraţia extravagantă trebuie să fi fost o recompensă pentru un serviciu important şi [...]
